Titani ai credinței #4 | Elisei, omul care nu credea în imposibil - Ionică Herlea

Predici | Fiti Oameni - Podcast tekijän mukaan Fiti Oameni - Tiistaisin

Emisiunea "Vieți schimbate", realizată de A7TV - mesaj rostit de Ionică Herlea, în data de 25 noiembrie 2022. Religia și credința au început să fie din ce mai discreditate în contemporaneitate, deoarece au fost asociate cu oamenii slabi, fără perspective. Foarte mulți oameni religioși dau din umeri neputincioși, în fața provocărilor vieții cotidiene, resemnându-se. Ei nu au soluții. Ei oferă doar rugăciuni, ritualuri ancestre, dogme, sfaturi pioase și speranță doar pentru o viață viitoare.   Pentru viața de acum, nu există decât bătăi de cap, suferință și întristare. Perspectivele sunt foarte limitate. Reflexul de gândire și verbal în fața provocărilor, poate fi rezumat în expresii de genul: ,,asta e soarta”, ,,nu avem ce face”, sau ,,să se facă voia Domnului”...  Lumea Scripturii ne oferă modele ale oamenilor credinței care par rupte din altă lume. Portretele lor nu seamănă deloc cu cele ce ne sunt familiare nouă. Acești oameni ai credinței erau vizionari, nu credeau în imposibil, se implicau în viața societății în mod practic, veneau cu soluții, și astfel, coborau credința din sferele înalte ,,ale stratosferei” printre muritorii de rând.   Azi, din nefericire, asistăm la aceeași complicare a credinței și la aceeași mistificare a ei. A devenit irelevantă, fiind prezentată într-un limbaj de lemn și prin practici fără rost. Avem nevoie de o redescoperire ai ei, prin oameni – model, cu spirit practic. Avem nevoie să demontăm miturile irelevante și să aducem credința în zona posibilului. Avem nevoie de oameni care nu cred în imposibil.