Vederea lui Dumnezeu și experiența luminii dumnezeiești IV

  „Nu poate exista adevărată teo-logie fără teo-fanie și comuniune mistică a omului cu Lumina dumnezeiască a Sfintei Treimi” (diac. Ioan I. Ică jr, „Sfântul Simeon Noul Teolog și provocarea mistică în teologia bizantină și contemporană”, în Sf. Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice…, p.48.).   În cadrul unei discuții mai cuprinzătoare despre Iubire, ca taină a vieții în Hristos – risc asumat și dinamism transfigurator, săptămânile trecute am început, așa cum vă spuneam, abordarea sau escaladarea unei teme înălțătoare, și anume: Vederea lui Dumnezeu și experiența luminii dumnezeiești (cu referire specială la Sfântul Simeon Noul Teolog). V-am anunțat atunci că discuția noastră se va întinde pe parcursul a mai multe săptămâni. Astăzi vom încheia această abordare. În ceea ce privește natura luminii care i-a apărut Sfântului Simeon, P.S. Kallistos Ware (în „Deification in St. Symeon the New Theologian”, p.18.) precizează că aceasta nu este o lumină fizică sau creată de simțuri, ci o lumină necreată, o descoperire a dumnezeirii. Acest adevăr este mărturisit de Sfântul însuși, în Imnul 45: „Să nu te mânii pe mine, nici să nu mă părăsești, ci fă sufletul meu să scânteieze cu lumina Ta, fiindcă Tu, Dumnezeul meu, ești lumina mea” (Sf. Simeon Noul Teolog, Imne, epistole și capitole…, Erosurile imnelor dumnezeiești, 45, p.244); „chiar dacă este numit lumină și soare (Mt 4, 2), El este mai presus decât toată lumina și mai presus de soare, întrucât este Făcător și Stăpân al luminii și soarelui” (Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze…, Cateheza 28, p.298). Pe de altă parte, Sfântul Simeon se consideră un păstrător și continuator fidel al tradiției ortodoxe care învață că Dumnezeu poate fi văzut ca lumină doar de către cei vrednici: „dăm mărturie că Dumnezeu este lumină (1 In 4, 5) și toți cei ce s-au învrednicit să-L vadă, L-au văzut ca lumină; că înaintea Lui merge lumina slavei Lui (Ps 96, 3; Is 58, 8; Bar 5, 9) și că este cu neputință ca El să Se arate fără lumină, și că aceia care n-au văzut lumina Lui nu L-au văzut nici pe El, pentru că El este lumina și cei ce n-au primit încă lumina Lui, n-au primit harul Lui, căci cei ce au primit harul au primit o lumină a lui Dumnezeu și pe Dumnezeu Însuși, precum a spus Lumina, Hristos: «Voi locui și voi umbla întru ei» (2 Co 6, 16)” ([1] Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze…, Cateheza 28, p.292). Vederea luminii divine are asupra celor care o privesc un efect transfigurator, ei devenind ceea ce contemplă și ajungând să fie ei înșiși lumină (Cf. Kallistos of Diokleia, „Deification in St. Symeon the New Theologian”, p.18. Sf. Simeon consideră contemplarea luminii divine chiar ca un factor sine qua non al povățuirii și paternității duhovnicești, spunând că doar cei care au contemplat lumina divină pot să fie părinți duhovnicești, să vorbească despre tradiția creștină sau să învețe pe alții (cf. John Anthony McGuckin, Standing in God’s Holy Fire. The Byzantine Tradition, Darton, Longman and Todd [DLT], London, 2001, p.112)).