Judecata de Acum, episodul 89

Judecata de Acum - Podcast tekijän mukaan Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu - Lauantaisin

Asupra a trei dintre cele mai grele lovituri încasate săptămâna asta de ideea de dreptate, de justiție ne-am oprit astăzi: achitarea lui Gabriel Oprea în „dosarul Gigină”, prescripția faptelor din „dosarul Hexi Pharma” și abjecția unei hotărâri judecătorești pronunțate de creierul justiției din România, Lia Savonea, care s-a și lăudat cu acest exemplu de bună practică spre a promova la instanța supremă. Putem conveni, fără prea multe discuții, că statul român a ajuns în zona periculoasă în care, instituțional, nu mai poate face justiție, deci nici dreptate. În consecință, nu am greși dacă ne-am teme de ce-i mai rău: ca oamenii să-și facă dreptate singuri. Anii de contorsiuni, balet și fugă de pușcărie a celor în situație de decizie au golit rezervorul de putere coercitivă a statului. Ce-a fost a fost, dar partea și mai proastă - există! - este că nimeni nu este preocupat să repare de mâine justiția. Cu excepția unei micuțe corecturi aduse mecanismului de prescripție, toate rămân la fel ca ieri. Asta, logic, ne duce la ideea că un nou caz Gigină sau un nou Hexi Pharma pot apărea și se pot închide cu aceeași scandaloasă concluzie: oamenii mor, cei care sunt - la bunul simț - vinovați de asta rămân liberi și liniștiți. Pentru a ne reforma justiția este nevoie de gesturi de curaj ieșite din comun, acolo am ajuns. A-ți face treaba nu mai e suficient, barca a luat deja prea multă apă. Iar gesturile de curaj sunt rare în viața reală, le găsim mai degrabă prin povești. În acest naufragiu, am găsit totuși puterea să râdem cu Duhurile rele - ursarii, apud Ovidiu. Spre a nu o lua și noi razna. Și, firește, spre a continua să vorbim despre ce e rău. Doar e clar că ne-am asumat, alături de prea puțini alți jurnaliști români, rolul de cronicari ai naufragiului „României Norrr-maaa-leee”. ------------------------------------------------------------------------ Acest episod este produs și cu susținerea Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate. ------------------------------------------------------------------------ Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!