Judecata de Acum, sezonul 2, episodul 66 (episodul 32 audio-only) - La taclale cu Clarice Dinu

Judecata de Acum - Podcast tekijän mukaan Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu - Lauantaisin

În august, Judecata de Acum este - sau, din păcate pentru noi, putem spune deja că a fost - plecată în vacanță. Chiar și în vacanță, Judecata n-a dispărut, căci am înregistrat, în ultimele zile din iulie, patru discuții despre presa noastră cea de toate zilele cu patru dintre cei mai buni jurnaliști români. Ultima din seria de patru buni colegi care ne-au făcut bucuria de a sta cu noi La taclale despre presă la masa Judecății de Acum este Clarice Dinu, redactor-șef al platformei Hotnews.ro. Cu Clarice am vorbit despre cum presa a ales să se pună preș în fața puterii în ultimul an, dar și despre cum arăta presa în urmă cu destui ani, ba chiar în mileniul trecut. Am evocat epoci demente pentru presă precum regimul Năstase, ne-am amintit cum am sperat, cum ne-am ridicat și cum am căzut, ca breaslă. în toți acești ani de când ne tot întâlnim pe teren, iar Ovidiu a avut din nou, după mulți ani, ocazia de a o saluta pe vechea lui colegă cu faimosul „Helloooooo, Clariiiiice!”. Dincolo de glume, am ajuns la concluzia că e rău, dar suntem obligați să rămânem optimiști. Mulțumim, Clarice Dinu, pentru discuția asta. Ne era dor de un moment ca pe vremuri, într-o redacție. Altfel, vacanța noastră s-a dus, prieteni, așa că de joia viitoare, din 1 septembrie, revenim la corvoada și nervii live-urilor noastre cele de toate zilele. Să fim sănătoși! --------- Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum ----------- Acest episod este produs și cu susținerea Departamentului de Stat al SUA și Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor două entități.