Jumătăți de măsură – Ghedeon

Predici - Biserica Logos București - Podcast tekijän mukaan Biserica Logos București

„Ghedeon ne arată, din păcate, ce înseamnă o slujire coruptă față de 2 stăpâni: Dumnezeu și propriile interese. Iar, din păcate, în cazul lui, finalul este idolatrie. Vedem în această relatare despre Ghedeon doi Ghedeoni: unul care este temător și dependent de Dumnezeu și care Îl slujește cu credință, iar în a doua parte vedem un Ghedeon arogant, independent, care se bazează pe puterea lui și slujește propriilor interese. Isus este Adevăratul Eliberator și care face lucrarea Tatălului cu integritate și fără șovăială. Isus vine și face lucrarea Tatălui de la A la Z. În loc să se răzbune, în loc să cheme legiuni de îngeri, El înfăptuiește tot ce trebuia să înfăptuiască. Isus nu slujește cu jumătăți de măsură și nu-și caută propriile interese, ci face voia Tatălui. Ceea ce Ghedeon n-a putut să facă și în lucrarea în care Ghedeon nu a fost perseverent, Îl vedem pe Isus, adevăratul Ghedeon, care face lucrarea lui Dumnezeu de la început până la sfârșit. Și Isus, de la început până la sfârșit, a fost dependent de Tatăl Lui în tot ceea ce a făcut. Acesta este modelul nostru. Isus ne redă ceea ce Ghedeon n-a putut să facă. Ghedeon este o avertizare pentru fiecare dintre noi. Putem să avem credință adevărată, să fim implicați în lucrarea lui Dumnezeu, însă cu toate acestea să fim conduși de agenda noastră și să ne purtăm în moduri care de multe ori strică scopurile lui Dumnezeu. Întrebarea este: ești tu 100% pentru Împărăția și scopurile lui Isus? Pune-ți credința în Isus, care a îndeplinit în totul lucrarea Tatălui. Probabil că acest ecou al Aceluia care vine să împlinească lucrarea Tatălui de la început până la capăt este momentul crucii, când spune: „S-a sfârșit. Am isprăvit ce trebuia să isprăvesc. Lucrarea Tatălui am împlinit-o.” Și a împlinit-o, pentru că eu și cu tine nu o putem împlini, nu o putem împlini în niciun fel. Ghedeon este exemplul perfect că nu putem împlini. Dumnezeu este Cel care poate să ne dea har și Duhul Lui este Cel care poate să intervină în viața noastră și să facă să facem lucrările Tatălui. Dar, înainte de toate, trebuie să-ți pui credința în Isus, pentru că El este Cel care a isprăvit. Trebuie să te pocăiești și să crezi în Isus.” (Nicu Sotir)

Visit the podcast's native language site