Sezon 2, Ep.2: Cristian Pocol, Respo DEEE - performanță în colectarea și reciclarea DEEE-urilor

La nivelul Uniunii Europene, deșeurile de echipamente electronice și electrice (DEEE) sunt deșeurile care se înmulțesc cel mai rapid, iar principala cauză este durata scurtă de viață a echipamentelor. De la frigidere, televizoare, mașini de spalat, la telefoane și aparate electronice mici, toate sunt un pericol pentru mediul înconjurător.    De ce electrocasnicele sunt considerate periculoase pentru mediul înconjurător, de ce este necesară o legislație care să încurajeze repararea produselor electronice și care să oblige companiile producătoare să afișeze indicele de reparabilitate pentru produsele pe care le pun spre vânzare, dar și cum este combătută durata de viață limitată a produselor în România – am primit răspunsuri la aceste întrebări de la Cristian Pocol, Președintele Asociației Respo DEEE, în noul episod Sustainable Living Podcast.   Asociația Respo DEEE a fost înființată în iunie 2019, cu obiectivul de a prelua responsabilitatea legală a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice. Alcătuită din profesioniști cu zeci de ani însumați de experiență în domeniul managementul DEEE, organizația are misunea să funcționeze răspunzând nevoilor actuale ale pieței și să aducă soluții sustenabile și corecte membrilor săi. :::::::::::::: Episoadele celui de-al doilea sezon sunt prezentate sub umbrela inițiativei Săptămâna Europeană a Dezvoltării Durabile, platformă dedicată activităților și evenimentelor care promovează dezvoltarea durabilă, cu peste 4000 de inițiative coordonate la nivel european de European Sustainable Development Network.

Om Podcasten

Sustainable Living Podcast (SLP) este o platformă pentru un dialog semnificativ asupra durabilității. Prin discuții captivante și exemple din viața reală, SLP își propune să inspire indivizii să adopte practici durabile și să promoveze afaceri care acordă prioritate durabilității ecologice, sociale și economice. Prin împărtășirea poveștilor și perspectivelor, SLP ajută publicul să facă schimbări pozitive către un stil de viață mai durabil.